Unele iesiri pe mare raman in memorie nu pentru ca sunt planificate perfect, ci pentru ca totul se intampla natural. Asa a fost si aceasta tura cu velierul, plecata din Mangalia spre epava din Costinesti si inapoi, exact la apus.
Am plecat din Mangalia intr-o dupa-amiaza linistita. In port era atmosfera aceea specifica de litoral: oameni care se plimba, barci pregatite de iesire si mirosul sarat al marii.
Am ridicat velele si am iesit usor din port. Vantul era mai bun decat aratau prognozele. Desi estimarea initiala era de doar 2-3 noduri, in realitate aveam aproximativ 12 noduri de vant, perfect pentru o navigatie placuta. Velierul s-a asezat frumos pe bord, iar barca a inceput sa alunece constant prin apa.
Traseul total urma sa fie de aproximativ 18.9 mile marine. Nu este o distanta uriasa, dar este suficienta cat sa simti cu adevarat marea.
La scurt timp dupa plecare, capitanul Aristarch, care avea atunci doar 11 ani, a preluat timona. Cu o seriozitate care te facea sa uiti complet de varsta lui, a tinut barca exact in vant. A urmarit velele, a corectat directia si a manevrat velierul mai bine de jumatate din drum.
A fost genul acela de moment in care iti dai seama ca cineva chiar simte barca si vantul. A tinut cursul calm, atent la fiecare schimbare, ca un adevarat marinar.
Velierul a mers frumos, cu o viteza medie de aproximativ 5 noduri. Nu era o cursa, ci o plimbare lunga pe mare, exact cum trebuie sa fie navigatia cu vele: fara graba.
Pe masura ce urcam de-a lungul coastei, statiunile se vedeau diferit din larg. Saturn, Venus, Neptun si apoi Costinesti. Tarmul se intindea ca o linie lunga de nisip, iar hotelurile pareau mici, aproape desenate pe fundal.
Cand epava din Costinesti a aparut in fata noastra, soarele incepea deja sa coboare. Nava Evanghelia ramane una dintre cele mai impresionante imagini de pe litoral. Vazuta de pe mare , pare mai dramatica, cu structura ei ruginita care a rezistat atatia ani in mare.
Drumul de intoarcere a fost partea cea mai frumoasa. Soarele cobora spre orizont, iar cerul se colora in portocaliu si auriu. Velele prindeau lumina apusului, iar apa devenea aproape oglinda.
Pe mare, apusul are alt sens. Nu ai zgomotul statiunilor, nu ai aglomeratie, doar vantul in vele si linia orizontului.
Cand am intrat din nou spre Mangalia, lumina se stingea incet peste mare. O tura de aproape opt ore, aproape 19 mile marine, doar pe vant.
Si undeva la timona, pentru o buna parte din drum, un capitan de 11 ani care a tinut barca exact in vant. Ca un marinar adevarat.